~Oare ne-am făcut datoria?
M-am reintors din Grecia, mai exact din insula Zakynthos. Am plecat incarcat de larma ce cutreiera Romania, de imaginile multimii cerand indurare Cerului sau pomana guvernantilor dupa ce apele le-au spulberat bruma de agoniseala, de chipurile hade ale politicienilor, ale caror vorbe de claca sunt exhibate de ecranele televiziunilor. Am intrat intr-o lume normala! Oameni mergand pe strazi linistiti, facandu-si treburile cu acea asternere asupra lucrului pe care doar omul chibzuit o are. Comertul,sapatul gradinilor,lucrarile de intretinere a viilor, toate celelalte aveau cursul lor firesc. Nici o stridenta, nici un “spectacol” dat in strada sau la televizor. Am urmarit programele lor si nu am descoperit vulgaritatea, prostul gust, stridentele care predomina la televiziunile noastre. N-am gasit nici un “Mitica” gata sa-si dea poalele peste cap pentru a capta sufragiul prostimii. In Grecia nu exista delirul mediatic din Romania si cred eu ca din acest motiv nici desantarea pe care acesta o disemineaza in societate. Am vizitat o biserica ortodoxa ce poarta numele Sfantului Dionissos. Nu voi a starui asupra monumentalitatii edificiului, a frumusetii picturii ce-i acopera zidurile interioare. Sfantul Dionissos este inmormantat chiar in biserica. Desi a trecut la cele vesnice cu patru sute de ani in urma, la deshumare s-a constat ca putreziciunea nu l-a atins. De atunci isi duce somnul vesnic in biserica intr-o racla simpla imbracata la randui intruna de argint. De doua ori pe an ii sunt schimbate vesmnitele si papucii de atlas.Slujitorii bisericii spun ca si papucii si hainele sufera, in cele cateva luni, o stare de uzura ca si cum sfantul ar umbla mult si cu mare osteneala pentru binele crestinatatii si al Greciei. Preotul care are in seama trupul mumificat al Sfantului Dionissos s-a lasat induiosat de noi cei cativa romani ortodocsi si ne-a deschis racla de arginit, astfel ca am putut vedea fata Sfantului si i-am putut atinge picioarele. Pe langa noi am vazut si credinciosi greci cazuti in smerenie in fata acelui pilon al ortodoxiei din partea aceea de Grecie. Nu au fost nici sarmale,nici masuri de vin impartite credinciosilor ca la Iasi sau in alta parte din Romania, transformand momentul de pietate, de reculegere, de intoacere la sfintii cei din babaluc, intr-o gotesca carciuma. Dumneavoastra, domnule Silvestri, scrieti cu dreapta masura: “Fiti alaturi de cei ce isi pazesc Sanctuarele, indiferent de cat de departe sau de aproape se afla de starea noastra pamanteana de acum. Aceasta este marea problema. Daca Ei, cei ce pazesc Sancuarele, ar fi din -iertata-mi fie blasfemia!- familia lui Gigi Becali, sa zicem, indemnul domniei voastre ar fi lesne realizabil. Nici macar “credinta in zilele de apoi” nu mai este singura tarie din noi, ca sa-l parafrazez pe Cosbuc. Vorbesc fireste gandindu-ma la cei mai multi, caci, pe cei putini, despre a caror existenta nu ma indoiesc, nu-i tulbura nici larma si nici vuietul gotescului spectacol al momentului. Timpul nostru fizic este insignifiant fata de timpul istoriei. Intrebarea este in ce fel ar trebui sa lucram in timpul nostru pentru a fi folositori neamului in celalalt timp? Fiind noi manuitori ai condeiului suntem mai lesne aplecati sa credem ca scriind ne-am facut datoria. Sa fie asa? Va doresc numai bine.
_____________________________________
Ion Marin Almãjan (n.1940). Romancier, nuvelist, jurnalist prestigios.
Orientat cãtre un „bãnãţenism ideal”, o recompunere de realitãţi, document şi limbã. Cãrţi reprezentative: „Întoarcerea spre asfinţituri”, „Tornada” (roman), „Vremea hahalerelor” , „Mãtuşa mea Maria Theresia” (roman), „În afara gloriei” (roman), "Neimpacati in manie" (roman, 1974 ), "Tornada" (roman, 1980), "Intoarcerea spre asfintituri"
(povestiri, 1984), "Vremea hahalerelor" (pamflete, 1998) "Matusa mea, Maria Theresia" (roman, 2003), "In afara gloriei" ( roman, 2006).
____________________________
